Vise, actul 1, scena 1
Pasi in crearea personajelor acestei piese, pe care o vom numi de acum inainte absolut generic si fara nici un fel de sarcasm, “viata”. Se spune ca viata are nevoie intotdeauna de un ingredient special, foarte greu de definit. Ceva ce ne aduce impreuna, ceva ce face ca planta asta sa se miste in continuare in jurul soarelui, ceva ce nu se invata niciodata, ceva care aduce fericire … or so they say. Din nou, fara a vrea sa par ironica si nici macar sarcastica, voi da un nume acestei minuni – “iubire”.
Avem deci sevaletul, precum si pensula cu care vom picta. Intrebarea acum este: ce pictam? Povestea noastra are nevoie deci de niste personaje. Un El si o Ea. Alesi aleatoriu si cat mai diferiti unii de altii. {Opusele se atrag, in primul rand pentru ca se completeaza, si in al doilea rand pentru ca nu se plictisesc impreuna.}
Ea stie ce vrea de la viata si cum sa ajunga la fericire. El nu stie mai nimic, nu planuieste nimic, nu se asteapta la nimic. Ea este surprinsa cand El ajunge in viata ei. Nu se astepta la asta. Totul se schimba. Planurile sunt date peste cap. Nimic nu e ca inainte. Sa fie oare asta iubire? Totul e asa frumos. Visele vechi dispar, Ea incepe sa le viseze deja pe cele noi. Apoi totul se naruie. Visele pentru doi nu pot fi aduse la viata doar de unul. Ea isi da seama ca iubirea poate nu e asa de magica. Si promite sa nu mai creada cuvinte desarte; El isi continua viata fara a planui nimic, fara a se astepta la nimic. Ea ar vrea visele vechi inapoi, dar nu se mai poate.
De ce oare femeile viseaza mereu?
Si piesa numita generic “viata’ continua nestingherita, cu alte doua persoanaje, sa zicem un El si o Ea cat mai diferiti …
