Brrrr….brrrrrrrrrrrr ….brrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr
Dimineata m-am trezit in sunetele minunate ale unei bormasini care parca dadea o gaura fix langa capul meu. A naibii vecinii, a naibii dimineata ratata. Ce bine e sa te trezesti binedispus si sa fii asa toata ziua. Oh joy!
Trezirea perfecta si total zen dimineata: … hmmm ; 
nu zic. Ramane micul meu secret.
Coffee rulz!!!
Not gonna happen. Not this weekend at least.
Prea multe ganduri negre in acest moment. Prea multa oboseala. Prea putin chef.
Nu reusesc sa ma concentez asupra lucrurilor cu adevarat importante. Mintea imi zboara aiurea. Campiile mele albastre, poate v-am mai povestit de ele.
Cateodata sunt pur si simplu trista.
~partea 1~
Nu o sa incep cu filosofie. Pentru ca nu imi plac fixatiile. Si pentru ca am numai idei ciudate in cap, ca sa mai adaug si o intreaga filosofie. Adun idei.
Dupa cum spuneam, nu o sa incep cu filosofie. O sa incep cu viata. Asta monotona care ne inconjoara. Ce inseamna sa fii sa incerci sa fii zen:
*sa fii mai mult cu capul in nori decat cu picioarele pe pamant
*sa nu iti fie frica sa visezi cu ochii deschisi
*sa deschizi bine ochii si sa vezi ce e in jurul tau
*sa reusesti sa nu te gandesti la absolut nimic 2 minute
Am fugit pe campiile mele albastre.
Va urma.
Buna dimineata…
Recunosc, mi-e prea lene sa ma trezesc cu adevarat. Si, pentru ca laptopul il tin tot aproape de mine, ca orice maniaca ce se respecta, nici nu trebuie sa ma ridic din pat ca sa intru in contact cu “lumea”. Pentru viitorii cititori, daca o sa existe la un moment dat, va anunt ca nu am de gand sa va povestesc de ce a aparut acest blog, detalii despre mine, sau alte chestii din astea de-a dreptul plictisitoare care sunt scrise de obicei in primul post. Voi nu stiti cine sunt eu, eu nu stiu cine sunteti voi, let’s keep it that way.
Trecand totusi la subiect:
E vineri dimineata, ca de obicei n-am dormit prea mult si sincer in momentul asta nici nu ma prea intereseaza.
Realitatea crunta: dimineata de iarna/primavara, soare cu dinti si sanse de ninsoare in 2 ore, asi vrea cafea dar sunt prea comoda sa mi-o fac, total lipsita de chef in fata unei zile care se anunta a fi…banala
But let’s be zen. Daca asi putea fi oriunde in lume in acest moment asi vrea sa fiu in fata unei cabane la munte, cu o cafea aburinda in fata. O dimineata tipica de vara la munte: frig, frig, frig, si totusi intrezarindu-se razele soarelui printre varfurile muntilor. Si mirosul acela de cafea proaspat facuta… deja ma simt mai bine 
Am fugit sa-mi fac cafeaua, am dat drumul la muzica cat de tare, fereastra am deschis-o sa intre frigul si la mine in oase.
Today would be a good day 4 science.
Va freaca pe voi grija intotdeauna de ce fac o chestie asa si nu invers, de ce mi-am lasat un umeras langa cursurile de retele, ce cauta cartea aia pe jos, de ce e punga cu pufuleti pe masa sau de ce nu e cearceaful intins. De aia! Ca sa va frece pe voi constant grija de mine. De park spatiul in care locuiesc ar fi “al nostru” si nu al meu. Nu, spatiul acesta e AL MEU. AL MEU. Si sa nu uit sa mentionez din nou, k sa nu strig de nervi, AL MEU. Daca iti arat k te respect si de fiecare data spatiul “nostru” il aranjez asa cum vrei tu, k sa te simti tu bine cand te intorci acasa (casa in care stai doar 2 zile pe saptamana, ca in rest numai eu stau) poate ar trebui sa imi respecti si tu mine modul de viata. Si ce dak nu dau 2 bani daca hartiile nu sunt aranjate la linie, si ce dak a avea un teanc de carti pe jos nu ma deranjeaza in nici un fel? Si ce dak nu sunt o maniaca a curateniei ca tine? Daca tie nu iti place nu inseamna k nu e bine. Si in dezordinea asta a mea, stiu intotdeauna unde imi gasesc lucrurile. Vreau doar sa mi se respecte spatiul personal. Ce e al meu. Bucatica aia de camera in care ma simt bine. Si ce dak pentru standardele tale sunt o dezordonata si o rusine, cine o sa ma placa o sa imi accepte si dezordinea asta. Pentru ca da, daca cumva nu am spus-o pana acuma nu ma schimb niciodata. PENTRU NIMENI SI NIMIC IN LUME. NOT EVER.
Mi-e dor sa vorbesc cu tine asha cum puteam vorbi acum un an. Te-am pierdut oare ca prieten? Te-am speriat probabil. Ti-am aratat o bucatica din mine care probabil nu vroiai sa o vezi. Asa ca te-ai speriat si ai fugit. Nu pot sa zic ca te invinovatesc. Toti facem la fel. Si recunosc ca eu ti-am dat cu piciorul, nu tu. Poate eu nu te vroiam aproape de mine. Dar, totusi, acum regret. In aceasta secunda din viata mea recunosc ca mi-e dor de tine. Mda, nu-mi vine usor sa zic asta, pentru ca am o presimtire sumbra ca o sa citesti ce scriu eu acum.
Toti avem nevoie de cineva cu care sa vorbim. Inclusiv eu. Poate par rece, poate par distanta, poate par inabordabila. Inseamna ca pur si simplu nu ma cunosti. Deloc.
Sunt o ciudata, si chiar sunt mandra sa recunosc asta. Nu ma incadrez in nici un tipar, stiu sa ma reinventez pentru fiecare persoana noua pe care o cunosc, stiu sa disimulez si stiu cel mai bine sa ma ascund. Nu m-ai crede niciodata nu-i asha? Ca este o parte din mine total inaccesibila tie, doar pentru ca vreau sa-ti fac in ciuda poate.
Ma opresc aici, dar nu pentru ca nu mai am de zis nimic. Nuuu..that would never happen. Am maine examen, si ma asteapta un ditamai cartoi de retele. don’t ask…
La apusul soarelui, mi s-a spus,
Trebuie sa-mi tai venele,
Acum e abia pranzul,
Mai am de trait cateva ore bune.
Casc si ma uit pe fereastra,
Privesc dupa soare care nu mai apune
Si ma plictisesc ingrozitor
In dimineata asta m-am trezit fara un scop anume. Pentru ca da, este vacanta, pentru ca nu mai am nimic de facut in urmatoarele 2 saptamani, pentru ca pot lenevi in voie. Mi-am dat seama in schimb ca ma plictisesc. Enorm. Viata asta monotona, prinsa iremediabil in banal, nu e pentru mine. Nu suport sa fac doua zile la rand aceleasi lucruri, nu suport sa nu fac macar un lucru interesant intr-o zi, care sa-mi reaminteasca de ce sunt totusi in lumea asta, de ce respir si mai ales de ce ma trezesc in fiecare dimineata.
Ma plangeam acum vreo cateva saptamani ca nu mai am timp liber, ca nu dorm noaptea mai mult de 3-4 ore. Si imi dau seama acum ca mi-e dor de zilele alea. Pentru ca leneveala toata ziua acasa presupune si o anumita doza de singuratate. Asa, in tumultul vietii ocupate esti mereu inconjurat de oameni. In diminetile de leneveala imi beau cafeaua singura in bucatarie, in diminetile pline mi-o beau la facultate alaturi de prieteni, sau acasa la mine dupa o noapte nedormita, intr-o bucatarie plina de oameni. Mi-e dor sa se termine vacanta. Mi-e dor sa fiu ocupata cu ceva.
Si sunt in vacanta doar de vreo 3 zile.
