Bad Lama’s Blog

U want more? Click here

...neconditionat. Pur si simplu am incredere in tine.

Cat de mult conteaza cuvintele astea. Va jur. Parca iti dau aripi. Intotdeauna am crezut in mine, am stiut ce stiu sa fac, la ce sunt buna si care sunt atuurile mele in viata. Dar sa vezi ca si cei din jurul tau cred cu adevarat in tine conteaza enorm. Si nici povara unei responsabilitati nu te apasa asha de tare pe umeri in momentul asta. Pentru ca da, o persoana care nu iti este neaparat prieten(a) iti acorda incredere. E greu in lumea asta in care traim sa mai credem in cineva; dezamagirile sunt mult prea multe si cand nu te astepti poc! te loveste in fata deziluzia, si deschizi ochii si vezi cu adevarat.

Eu am o meteahna mare: cred in oameni foarte usor. Daca reusesc sa mi se bage in suflet, ceea ce din start e destul de greu, dau sanse dupa sanse si parca nu vreau sa recunosc ca de fapt am fost amagita. Si cand ti se deschid ochii parca nici nu stii pe unde sa o apuci, cand tot ceea ce ai crezut despre un om ti se naruie in fata ochilor. Si uite, de ce zic k am un suflet ingrat: pentru ca am tendinta sa dau inca o sansa, sa sper ca totul o sa se schimbe. Recunosc, e o greseala imensa din partea mea.

Promisiunea “nu o sa te dezamagesc niciodata” e o promisiune mare. Si nu e bine sa fie incalcata. Never.

N-am mai scris chiar demult pe blog, nu k l-asi fi abandonat, nici pe departe. Am fost km ocupata si poate nici nu am prea avut despre ce sa scriu. O sa revin in forta, probabil in timpul vacantei :))

Atentie! Acest post nu e o declaratie de dragoste!

Hai minte-ma. Minte-ma frumos ca te-ai indragostit de mine; minte-ma ca iti sunt la fel de necesara ca aerul pe care il respiri; minte-ma ca te gandesti in fiecare zi la mine; minte-ma ca fara mine nu esti fericit. Si acum minte-te ca ma minti.

Opusul iubirii nu e ura, ci indiferenta. -vroiam sa scriu asta undeva ca sa nu uit

Maine am examen. Si ca de obicei ma gasesc cu o noapte inainte invatan din greu si absolut fara nici un chef o materie care inca nu sunt sigura la ce o sa ma ajute in viata. Aaa..wait, wait..parca citisem undeva prin primul seminar: constructia compliatoarelor, procesoare de text, motoare de cautare. Oh joy, in sfarsit ceva cu adevarat practic. Cel putin in teorie. Suna ciudat, dar toata informatica e ciudata parerea mea. Trebuie sa fii putin tacanit si sarit de pe fix ca sa-ti placa. Noroc de nebunia mea perpetua.

Am asha o stare ciudata. Ma simt straina in propria mea camera, in propria mea dezordine ordonata. Asi vrea sa fiu undeva in mijlocul unei paduri, in jurul unui foc de tabara, jucand flori, fete si pozitii (prietenii stiu de ce;)), cu un amic cantand la chitara si cu examen a doua zi dimineata, ca in sesiunea trecuta. Absolut genial.

Mi-e greu sa vorbesc despre prietenie. Nu pentru ca nu am sau am avut o groaza de prieteni. In fine, “prieteni” cred ca e mult spus. Dar whatever, incepusem sa zic ca mi-e greu sa vorbesc despre prieteni. Pentru ca amintirile ma chinuiesc, si nu sunt prea placute.

Nu cred ca sunt singura care a citit in copilarie “Ciresarii”. Eu am devorat pur si simplu cartile acestea, in primul rand pentru ca eram un copil ciudat caruia ii placea (si ii place in continuare extrem de mult) sa citeasca. Ei bine de atunci mi-am dorit sa am si eu asa o gasca de prieteni. In care sa pot sa am incredere; care sa ma ajute atunci cand am nevoie, care a ma asculte cand simt nevoia sa destainui parti ascunse (si intunecate) ale sufletului meu. Nu mi-am inchipuit vreodata ca cer prea mult. Dar se pare ca asa ceva numai in carti se mai poate gasi.

Recunosc, recunosc: vina e doar a mea. Pentru ca am sperat, pentru ca am avut incredere, pentru ca am pus putin mai mult suflet decat a trebuit. Nu stiu cati din cei care ma cunosc imi citesc si blogul. Nu i-am prea facut reclama. Dar mi-asi dori ca acest post sa nu fie interpretat gresit. Inca mai am prieteni in care pot sa am incredere. Dar nu o sa-mi permit sa mai visez la caii verzi de pe pereti din Ciresarii. Pentru ca nu mai pot.

de Mircea Eliade:

Se spune ca a fi sincer inseamna a nu ascunde nimic celuilalt, a te deschide tot. Este exact, dar criteriul acestei sinceritati il are intotdeauna celalalt, nu tu. Esti considerat sincer nu “cand nu ascunzi nimic” celuilalt, ci cand nu ascunzi ceea ce asteapta de la tine sa ascunzi. Este poate paradoxal, dar asa e; sinceritatea ta nu se verifica prin tine, ci prin celalalt. Esti considerat sincer numai atunci cand spui ceea ce vrea si ceea ce asteapta altul de la tine sa spui.

Daca ii marturisesti unei prietene ca e frumoasa si inteligenta, in timp ce ea nu e nici una nici alta, nu esti sincer. Daca ii spui ca e urata si foarte putin desteapta, esti sincer. Dar marturiseste-i ca toate acestea n-au absolut nici o importanta, ca altele sunt lucrurile pe care ai dori sa i le spui, ca isi macina timpul intr-un mod stupid, ca traieste o himera, ca viseaza la lucruri ce o indeparteaza de adevar si de fericire atunci sigur nu esti nici sincer, esti nebun.

Este poate ciudat, dar ne temem de o lume “defavorabila”, de un mediu strain, cu care nu putem comunica, fatza de care nu putem fi “sinceri”. Pentru a nu fi singuri vrem ca lumea sa fie sincera cu noi. Doar sinceritatea ne da aceasta certitudine ca suntem inconjurati de prieteni, de oameni care ne iubesc, ca nu suntem singuri. De aceea in ceasurile de mare singuratate se fac cele mai multe confesiuni, se deschid sufletele, oamenii se cauta unul pe altul: tocmai pentru a anula acel sentiment al izolarii definitive. Sinceritatea este si ea, ca atatea altele, un aspect al instinctului de conservare. De fapt, sinceritatea participa la acea complicata clasa de sentimente si orgoliu ce se numeste prietenie si care, trebuie sa recunoastem, constituie unul dintre cele mai serioase motive de a iubi viata.

In prietenie se intampla acelasi lucru: esti iubit nu pentru ceea ce esti tu, ci pentru ceea ce vede si crede prietenul tau in tine. Tu, omul, esti sacrificat intotdeauna. Esti iubit nu pentru tine, ci pentru ceea ce poti da, ceea ce poti justifica, verifica, contrazice sau afirma in sentimentele prietenului. Si nu te poti plange, pentru ca si tu faci la fel; toata lumea face la fel.

Ceea ce intristeaza oarecum intr-o prietenie este faptul ca fiecare dintre prieteni sacrifica libertatea celuilalt. Prin “libertate” inteleg suma posibilitatilor lui, vointa lui de a se schimba, de a se modifica, de a se compromite. Esti iubit pentru ca prietenii s-au obisnuit cu tine sa te vada pe strada, sa te intalneasca la un anumit local sau pe terenul de sport, s-au obisnuit sa mergi cu ei la cinematograf, in vizita la cunostinte, sa-ti placa, in general, ceea ce la place si lor, sa gandesti, in general, ceea ce gandesc si ei. Unde esti tu in toate aceste sentimente ale lor? Esti descompus, distribuit si asimilat dupa vointa sau capriciul lor; iar tu faci la fel. Daca intr-o zi vrei sa faci altceva decat ceea ce se asteapta de la tine sa faci, atunci nu mai esti un bun prieten, atunci incomodezi, obosesti, stanjenesti. Cateodata esti tolerat; aceasta e tot ce poate oferi dragostea prietenilor tai libertatii tale: toleranta.

Zilele trecute incercam sa vorbesc cu cativa prieteni despre moarte, iar ei parca mi-ar fi spus: “Draga, fii serios si lasa prostiile la o parte!”. Ei nu intelegeau ca ceea ce le apare lor drept prostii poate insemna pentru mine o problema esentiala. Si atunci m-am intrebat ce ar spune prietenii mei daca as savarsi un act compromitator, dar cerut urgent de libertatea mea? Si mi-am dat seama ca n-ar judeca schimbarea din punctul meu de vedere. Ei n-ar incerca sa treaca o clipa in mine, ca sa imi inteleaga nebunia. M-ar decreta nebun, m-ar tolera s-au m-ar lasa singur. In nici un caz n-ar trece in mine. Or, dragostea adevarata nu insemna decat aceasta completa renuntare la individualitatea ta pentru a trece in celalalt.

O prietenie nu se verifica numai prin libertatea pe care i-o acorzi celuilalt. A ajuta pe un prieten la nevoie, a-l incalzi cu mangaierile tale, a-l inconjura cu “sinceritatile” tale nu inseamna nimic. Altele sunt adevaratele probe ale prieteniei: a nu-i incalca libertatea, a nu-l judeca din punctul tau de vedere (care poate fi real si justificabil, dar poate nu corespunde experientei destinului celuilalt), a nu-l pretui prin ceea ce iti convine sau te amuza pe tine, ci pentru ceea ce este, pentru el insusi, prin ceea ce trebuie el sa realizeze ca sa ajunga un om. Iar nu un simplu manechin.

Toate acestea insa nu ti le cere nimeni, dupa cum nimeni nu-ti cere adevarata sinceritate, ci numai acea sinceritate pe care o doreste el. Nu uitati ca intr-o prietenie nu conteaza numai ceea ce ia celalalt. Fiecare luam mai putin decat ar trebui. Acesta este marele nostru pacat: ca nu ne e sete de mai mult, ca ne multumim cu sferturi; de aceea avem fiecare dintre noi atata spaima de ridicol. Nu numai ca nu dam cat ar trebui, dar luam cu mult mai putin decat ni se ofera.

Azi, in acest moment, printre picaturi de criptografie cu aroma de DES, mi-am dat seama cat de putin am dormit zilele acestea. Este 6 dimineata, am dormit doar 2 ore, ieri noapte m-am culcat la 3 si ceva, cu 2 nopti inainte nu am dormit absolut deloc, in urma cu 3 nopti aveam discutii nocturne la 4, iar in timpul zilei, cu toate ca mi-asi dori sa dorm nu am nici timp si nici nu pot. Daca mi-a omorat ceva facultatea asta de cand am inceput-o anu trecut, acest lucru este cu siguranta SOMNUL! Recunosc ca nu aveam eu nici inainte un program prea riguros de somn, nu va inchipuiti ca ma culcam pe 10 :)) Dar macar putea sa dorm si ma odihneam. Acuma nimica, zip, nada, 0 absolut sau NULL, k sa mentin tendintele.

Se cheama viata haotica, si nu se mai poate. Se impune o schimbare. Prea multe nopti pierdute in fata laptopului, si daca ar fi numai teme si proiecte ar fi bine. De acum inainte DORM. Sleeeeep, sweeeeet sleeep

Se vede ca e prea dimineata. Gata, am fugit la nani. DES-ul mai poate astepta putin.

Ascunde-ma in inima ta si uita-ma acolo.